Blog

Cum vorbim corect cu copii ce se confruntă cu probleme legate de excesul în greutate?

Copiii care se confruntă cu probleme legate de obezitate, sunt mai mereu victimele discriminării şi a reproşurilor din partea colegilor, educatorilor sau chiar a părinţilor. Este o perioadă din viaţa lor, care dacă scapă de sub control, pe măsură ce avansează în vârstă, poate conduce la diferite tulburări legate de propriul corp şi de mediul înconjurător.

Într-un studiu efectuat la o şcoală aleatorie cu 4.746 de elevi (clasele VII-XII), 30% dintre fete şi 24.7% dintre băieţi au afirmat faptul că au fost supuşi unui comportament nepotrivit din partea colegilor, iar 25.7 % dintre fete şi 16.1% dintre băieţi au luat parte la reproşurile făcute de către un membru al familiei. Experienţele stigmatizante pot fi de natură directă, cum ar fi folosirea poreclelor, pe când altele pot fi total neintenţionate. De exemplu, cele care sunt făcute cu intenţia de a fi constructive, dar sunt făcute într-o manieră total nepotrivită sau lipsită de suport moral.

Copiii care trăiesc episoade de discriminare din cauza greutăţii excesive sau se confruntă cu probleme de comunicare din partea părinților experimentează mai multe stări de anxietate, singurătate, scăderea stimei de sine, episoade depresive şi o relaţie slab dezvoltată cu propria persoană.

Aceşti copii raportează faptul că se luptă cu sentimentul de ruşine prin consumarea a mai multor alimente nesănătoase sau în cantităţi mult mai mari și mai puţină activitate fizică. Intimidarea sau hărţuiala legată de aspectul fizic sunt bariere semnificative în participarea la orele de educaţie fizică sau sporturi. Astfel, ei sunt mai predispuşi la creşterea continuă în greutate.

Ce se poate face?

Umilirea, discriminarea şi discuţiile aprinse despre greutate, cu urme de reproş nu sunt unelte benefice pentru scăderea obezităţii în rândul celor mici şi nici nu vor motiva copilul să ducă o viaţă mai sănătoasă.

Discuţiile nepotrivite privind greutatea în exces pot include comentarii ale părinţilor privind modul în care se hrănesc ei sau greutatea proprie, greutatea altor persoane din anturaj sau cicăliri referitoare la această problemă. Toate aceste lucruri nu aduc rezultate pozitive.

În locul folosirii nemulţumirii asupra aspectului fizic ca şi motivaţie pentru schimbare, noi, părinții ar trebui să ne ajutăm copii să îşi dezvolte o relaţie potrivită cu corpul lor, astfel încât ei să se hrănească corespunzător, să practice activitate fizică zilnică şi să aibă o relaţie pozitivă faţă de sine.

Pentru a diminua mesajele negative prezentate despre greutate, conceptele despre mâncare sau greutatea corporală, acestea trebuie prezentate într-o lumină favorabilă şi pozitivă. Trebuie evitată abordarea focusată asupra alimentaţiei de tip fast food, alimente nesănătoase, suprapondere, obezitate şi alţi termeni negativi. Familiile trebuie încurajate să ofere un mediu prietenos, unde este mai uşor ca cei mici să se angajeze să mânânce sănătos şi în care să fie promovate comportamente orientate către activitatea fizică.

Exemplele cuprind: provizii în casă de legume şi fructe la îndemână şi la vedere, lipsa unui televizor în dormitor precum și comportamente ale părinţilor pe care ar dori să le vadă şi la copii lor. Așa e, modelul părinților este cel mai încurajator lucru pentru copii.

Haide să acționăm concret și corect!

1. reproşurile asupra greutăţii în plus spuse de către educatori/părinţi/colegi de şcoală, nu ajută la restabilirea greutăţii optime a copiilor supraponderali;

2. discriminarea şi nemulţumirea asupra propriului corp nu sunt factori motivaţionali pentru un stil de viaţă sănătos;

3. discuţiile accentuate pe greutate acasă (comentariile părinţilor referitoare la greutatea personală sau a altor persoane din familie/anturaj, îndemnul copilului de a ţine o dietă) pot conduce la creşterea riscului apariţiei tulburărilor alimentare şi a obezităţii;

4. mesajele negative asupra greutăţii, mâncării şi a activităţii fizice ar trebui înlocuite cu unele pozitive, ce promovează sănătatea;

5. studiile recente au arătat faptul că programele de tratament al supraponderii/obezităţii infantile nu sunt asociate cu afectarea psihologică. Intervenţia trebuie să se axeze pe sănătate şi comportamente sănătoase, să fie supravegheată de un specialist în nutriţie, să implice ambii părinţi şi să se desfăşoară pe minim 12 săptămâni;

6. studiile existente arată că intervenţia nutriţională în suprapondere sau obezitate infantilă nu sunt asociate dezvoltării tulburărilor alimentare sau altor patologii.